Răspuns Apreciat de Editori. în 27 Iunie 2020 | ariannakaterine a răspuns: În primul rând, dacă îți tai o alunița nu înseamnă neapărat că vei avea probleme medicale grave. Ruperea, tăierea, zgârierea unei alunițe nu înseamnă neapărat cancer de piele, există o legătură eronată în popor conform căreia o aluniță ruptă duce în mod automat la melanom.
Ruperea sau zgarierea unei alunite se intampla frecvent si poate fi pentru multi dintre noi un moment de panica. explica pentru Ziare.com cum trebuie sa procedam in cazul in care lezam o alunita si daca ne aflam sau nu in pericol din punct de vedere medical. "Merită câte una". Ce a spus despre incidentul în care a lovit două
O alunita care se dovedeste a fi melanom dupa analiza histopatologica inseamna un cancer tratat si oprit in evolutie. In aceste cazuri, daca melanomul initial a fost unul avansat, cu celule maligne care s-au raspandit deja in sange, insemna ca acesta a fost diagnosticat prea tarziu si ca excizia nu a mai putut face mare diferenta (astfel se
Fie ca iti doresti indepartarea alunitelor din motive estetice sau din motive medicale, iata cateva aspecte importante pe care ar trebui sa le iei in considerare. Cuprins: 1. Ce sunt alunitele si ce caracteristici au ; 2. La ce sa fii atent in cazul alunitelor tale; 3. Cand si de ce se indeparteaza alunitele ; 4. Indepartarea sau scoaterea unei alunite: metode
Tu daca ti-ai rupt alunita mergi urgent la un medic dermatolog sau la cel mai apropiat spital de tine. Riscul de cancer este mai mare la persoanele care au mai mult de 40 de aluniţe. Cei cu multe aluniţe trebuie să aibă grijă atunci când se expun la soare, deoarece razele ultraviolete favorizează modificarea rezistenţei pielii.
Daca ai o alunita pe buza superioara, inseamna ca esti o persoana preocupata de mancare si imbracaminte, care este sociabila, se intelege bine cu cei din jur si se bucura de popularitate. 5. Alunita de pe pometi . Daca ai o alunita pe pometi, inseamna ca te bucuri de putere la locul de munca; daca alunita este mare, este posibil ca bunastarea
bh6Ot. O alunita care se dovedeste a fi melanom dupa analiza histopatologica inseamna un cancer tratat si oprit in evolutie. In aceste cazuri, daca melanomul initial a fost unul avansat, cu celule maligne care s-au raspandit deja in sange, insemna ca acesta a fost diagnosticat prea tarziu si ca excizia nu a mai putut face mare diferenta (astfel se
Tu daca ti-ai rupt alunita mergi urgent la un medic dermatolog sau la cel mai apropiat spital de tine. Riscul de cancer este mai mare la persoanele care au mai mult de 40 de aluniţe. Cei cu multe aluniţe trebuie să aibă grijă atunci când se expun la soare, deoarece razele ultraviolete favorizează modificarea rezistenţei pielii.
Nu intotdeauna o alunita rupta inseamna cancer. Totusi, medicul este cel care iti poate spune cu exactitate daca exista un risc. El va exciza alunita ramasa si o va trimite la analize, pentru a stabili daca ai de ce sa iti faci griji. In cazul in care nu mergi la doctor, trebuie sa stii ca riscul de a face cancer de piele este foarte mare
1% din populatie se naste cu unul sau mai multi nevi congenitali persoanele cu pielea deschisa la culoare tind sa aiba mai multe alunite decat persoanele cu pielea inchisa alunitele aparute in copilarie (intre 2 si 10 ani) tind sa fie cele mai proeminente si persistente pe parcursul vietii
Ce faci când îți rupi o aluniță. Alunițele nu sunt periculoase, însă dacă observi că își schimbă culoarea, mărimea sau încep să te doară, ar trebui să mergi la medic. O vizită la specialist este necesară și dacă îți rupi, din greșeală, o aluniță. Înainte, însă, de a ajunge la doctor, trebuie să dezinfectezi zona cu spirt sau rivanol. În niciun caz
ce se intampla daca iti scoti o alunita